Am vazut Lacul Lebedelor de-a lungul anilor, interpretat de “Moscow Imperial Bolshoi Theatre”, de “Royal Opera House, London” si eram sigur ca am vazut cea mai frumoasa interpretare pe care o trupa de balet ar fi putut sa o ofere publicului.
Se pare ca m-am inselat. Astazi am vazut cateva secvente din Lacul Lebedelor, in interpretarea “The Guangong Acrobatic Troupe”, din China.
Celor care iubesc baletul, le recomand cu mare caldura vizionarea acestui film, pentru a se bucura de cateva momente magice, oferite de trupa de balet din China. Vizionare placuta.
Anul acesta se fac 35 de ani de la infiintarea Cenaclului Flacara. Un fenomen controversat, hulit de unii (in special de cei care nu au trait acele vremuri), apreciat de ceilalti.
In 1973 se infiinteaza Cenaclul „Flacara“, un adevarat fenomen de masa, pana la interzicerea sa, in 1985. Au avut loc 1615 spectacole de muzica, poezie si dialog. Pe scena Cenaclului Flacara, s-au lansat, cele mai faimoase figuri ale muzicii folk. In 1982, apare triplul album de discuri L.P., „Cenaclul Flacara in concert“, iar in 1983, este realizata pelicula de 70 de minute „Cenaclul Flacara – Te salut, generatie in blugi“, care a fost interzisa de autoritati.
Uitandu-ma acum, la imaginile de atunci, nu pot sa nu ma intreb: “Ce s-a intamplat cu sufletul nostru?”.
Oare ne-a secat dorul de frumos, de poezie de muzica buna? Oare nu se mai pot reinvia acele clipe?
Ar fi prea frumos sa putem readuce in viata noastra acea bucurie de a trai, de a canta, de a iubi viata asa cum este ea, cu bune si cu rele.
Cenaclul a aparut pentru multi dintre romani la momentul potrivit. Prin el, multi dintre tinerii de atunci au descoperit frumusetea muzicii folk, poezia lui Eminescu, Esenin, Emil Botta, si multi alti poeti de care multi dintre tinerii de azi nu au auzit. Oamenii se simteau liberi (chiar daca nu erau si oricum chestia asta cu libertatea este relativa), dar in schimb cantau, dansau si traiau fiecare moment la intensitate maxima.
Multi pot spune retroactiv despre Cenaclul Flacara ca nu a fost decat o manipulare a comunistilor, pentru a controla tinerii. Posibil. Poate asa a inceput. Dar se pare ca in final a devenit ceva ce a speriat acel regim, fiindca altfel nu ar fi fost interzis. Iar pana la urma nu ne putem raporta doar subiectiv la acest fenomen care a fost Cenaclul Flacara.
Probabil ca pe multi i-a deranjat atitudinea de demiurg a lui Paunescu, dar majoritatea au pastrat in memorie muzica si sentimentul pe care il simteai cand canta Alex Zarnescu “Dor de Eminescu” (…doar un exemplu), sau senzatia de libertate si de sfidare a autoritatii pe care o simteai pe acele stadioane pline.
In mod cert Cenaclul Flacara a marcat o generatie si multe destine. Prin simpla prezenta in adolescenta sau tineretea noastra, intr-un moment in care contraoferta nu exista. Cine poate uita (si ma refer la cei care au trait acele vremuri) cum incepea emisiunea radio… pe acordurile din Om Bun, apoi Pittis spunand… ”Valori ale muzicii tinere”…
Astazi romanii par ca au incheiat definitiv si prea usor acest capitol. Sau poate ca nu!
Cenaclul Flacara – Te salut generatie in blugi (partea I)
Posted by
RealKafka in
ICR on
August 7, 2008 |
9 Comments
Astazi navigam pe internet, printre blogurile noastre mioritice si mi-a sarit in ochi o stire postata pe blogul www.badin.ro.
Cica Cristian Neagoe, purtatorul de cuvant al ICR New York, si-a publicat pe internet mai multe fotografii. Credeti ca sunt niste fotografii cu echipa ICR New York? Se pare ca nu.
Lui Cristian Neagoe ii plac iepuroaicele, deoarece a postat pe internet niste fotografii in care foarte tandru, hranea o iepuroaica cu morcovi. Sau poate m-am inselat si nu era o iepuroaica. Ce ziceti, m-am inselat? A si ca sa nu uit…cica baiatului asta ii place sa bea urina de iepuroaica. BLEAH!
Acum va dati seama ce fel de perversi au organizat controversata expozitie de la New York?
Dar surpriza!
Cine credeti ca este presedintele de onoare al ICR, deci presedintele acestor perversi? Il tineti minte pe ala micu care repira greu? Ala micu cu pasaricile… Pai conform legii 356/2003, art. 6, alin. 4, presedintele Romaniei, este presedinte de onoare al ICR.
Ia zi tu Traiane…si tie iti place urina, zvastica pe un ponei roz si o puta incarligata pe o pasarica uscata in forma de stea?
Sunt sigur ca evreii din intreaga lume vor gusta glumele si zvastica voastra de “patapievici falici”. Cred ca ar trebui sa primeasca si cei de la Ambasada Israel o invitatie la expozitia “contemporana” a Romaniei, de la New York.
A Lion Called Christian, este o carte care relateaza o poveste adevarata, traita chiar de autor. Am sa va fac o scurta prezentare dar va recomand sa cititi aceasta carte.
Povestea incepe in 1969 cand un australian John Rendall si prietenul sau Ace Berg au cumparat de la magazinul Harrods un pui de leu. In acea perioada la magazinele de animale exotice gaseai tot felul de animale salbatice, fara a se gandi cineva la ce o sa se intample cu acele animale, dupa ce vor creste.
John si Ace l-au botezat pe micutul leu Christian. Cat a fost mic puiul de leu a fost atractia cartierului, John si Ace mergeu cu puiul de leu pe terenul bisericii unde jucau fotbal cu el. Puiului de leu ii placea sa stea la fereastra ore in sir si sa priveasca trecatorii. Foarte multi dintre cei care treceau pe strada se opreau si-l admirau pe Christian, crezand ca este o jucarie de plus. Puiului de leu ii placea sa faca “ordine” in sertarele cu haine si sa se urce cu labele din fata pe umerii celor care ii vizitau pe cei doi.
Acest lucru era ok cand avea cateva luni, dar pe masura ce treceau lunile era din ce in ce mai greu sa-l gazduiesti intr-un apartament. De la 35 de kilograme a ajuns in cateva luni la 135 de kilograme. Christian se apropia de 12 luni si era tot mai greu de tinut in apartament. Cei doi prieteni care l-au adoptat pe Christian au avut mare noroc ca i-au cunoscut pe actorii Bill Travers şi Virginia McKenna care i-au ajutat sa-l duca pe Christian in Africa, la George Adamson si sotia sa Joy, un cuplu care si-a dedicat viata integrarii leilor captivi in salbaticie. Initial Adamson a fost foarte sceptic deoarece Christian era nascut in captivitate iar sansele de a supravietui in salbaticie erau foarte mici. Totusi Adamson a acceptat aceasta provocare, deoarece era pentru prima oara cand se incerca introducerea in salbaticie a unui leu nascut in captivitate, atat el, cat si parintii lui.
Dupa aproape un an de incercari proiectul a avut succes, iar Christian a reusit sa se adapteze la viata din salbaticie venind din ce in ce mai rar in tabara in care statea Adamson. Rendall revenea periodic sa-l vada pe Christian dar niciodata nu a interactionat cu el pentru a nu anula progresele pe care le facuse. In 1974 Rendall s-a hotarat sa-l vada pentru ultima oara pe Christian pentru a-i spune adio. S-a dus impreuna cu Ace si Adamson in zona unde stiau ca isi stabilise Christian teritoriul. A fost un moment incredibil si inexplicabil. In momentul in care au ajuns in zona nu au trecut decat cateva minute si Christian a aparut ca si cum ar fi stiut ca au venit sa-l vada pentru ultima oara. Cum i-a zarit de la cateva sute de metri departare Christian i-a privit fix si a inceput sa mareasca pasul. Cand a ajuns la cativa metri de Ace si Rendall, Christian aproape alerga. In momentul in care a ajuns langa Rendal a sarit pe umerii lui asa cum facea cand era mic si a inceput sa-si frece capul de pieptul lui Rendall scotand niste sunete sfasietor de triste. Acelasi comportament l-a avut si cu Ace.Toata lumea a inceput sa planga iar Christian parca ar fi simtit ca o sa-i vada pentru ultima oara. In acel moment s-a intamplat un lucru incredibil. A aparut si o leoica, partenera lui Christian, care s-a apropiat de grup si s-a lasat mangaiata. In urmatoarele ore Ace si Rendall s-au plimbat prin tabara cu Christian luandu-si la revedere cu lacrimi in ochi. Dupa ce au parasit tabara Ace si Rendal timp de mai multe minute auzeau in spate ragetul plin de durere a lui Christian. A fost ultima oara cand l-au vazut.
George Adamson a continuat sa se ocupe de integrarea leilor captivi in salbaticie pana in 1989, cand a fost asasinat de braconierii si banditii din zona. Dupa moartea sa, prietenii si sustinatorii lui George Adamson, au infiintat fundatia George Adamson Wildlife Trust care si acum functioneaza in Kora si Tanzania. Scopul acestei fundatii este de a mentine in viata visul lui Adamson de a crea un loc in care animalele salbatice sa poata trai libere.
:)
