nav-left cat-right
cat-right

LIICEANU = MINCIUNĂ= #REZIST

Am urmărit cu mare interes tot ce se întâmplă pe Facebook și în mass-media în ultima perioadă. Îmi place să fiu un om informat, dar nu-mi place să fiu manipulat. Observ cu îngrijorare escaladarea conflictului iscat în societate prin intermediul manipulărilor și minciunii ridicată la nivel de artă.
În ultima perioadă nu am vrut să mă implic, pentru nici o parte, din mai multe motive. În primul rând, consider că sunt o ființă rațională, am terminat o facultate de filosofie și nu pot să las emoțiile să mă domine fără a-mi pune întrebări. Dacă fiecare dintre noi ne-am îndoi de tot și de toate am constata că adevărul poate fi altul decât cel lesne servit de așa-zisa societate civilă. Procedând astfel oamenii nu ar mai cădea atât de ușor în capcana manipulării.
Mulți din cei care cad în această capcană a manipulării sunt tinerii. Nu pot să nu observ o mare asemănare cu perioade asemănătoare din istorie. De exemplu, majoritatea susținătorilor Mișcării Legionare erau studenți. Și atunci ca și acum, avea loc o polarizare a gândurilor, sentimentelor și voinței, desigur realizate cu instrumente diferite. Dar totuși nu chiar atât de diferite.
În afara internetului, singurul instrument care lipsea în acea perioadă, restul procedeelor folosite seamănă ca două picături de apă. Mișcarea Legionară s-a făcut cunoscută pentru propaganda sa de succes, inclusiv printr-o bună utilizare a spectacolului. Prin marșuri, procesiuni religioase, imnuri patriotice, muncă voluntară și campanii cu caracter civic în zonele rurale, Mișcarea Legionară își făcea cunoscută filosofia, care includea anticomunismul, antiparlamentarismul, etc. și se prezenta ca alternativă la celelalte partide, prezentate cu dispreț ca formațiuni politice corupte și clientelare (ce coincidență cu zilele noastre!).
Acum ținta este Partidul Social Democrat. Acesta este marele corupt, este singurul dușman, este răul pur. Gândirea pe criterii “alb-negru” și atitudinea de “superioritate-inferioritate” este foarte periculoasă.
Doar unii au dreptate și ceilalți sunt vinovați chiar dacă argumentele valide sunt inexistente. Se încearcă inducerea ideii că nu mai ajută nici un fel de discuții, urmărindu-se o strategie a faptelor deja făcute. Empatia cu “celălalt” s-a pierdut, s-a dat liber interpretărilor tendențioase.
A apărut o “Bursa a zvonurilor” pe Facebook și în mass-media, se construiesc stereotipuri și clișee, se transmit “fake news”, bineînțeles pe surse, neasumate de nimeni dar validate și aprobate de toată lumea ca fiind adevăruri absolute.
Blogări și facebooksiști, cu un background respectabil, apar brusc în peisaj, foarte implicați, pierzând zile întregi în încercarea de a plasa “dușmanii poporului” în roluri negative, încercând să câștige astfel cât mai mulți adepți.
Are loc o campanie de lobotomizare, manipulare și de strângere a susținătorilor, mulți dintre ei ascultând doar una din părți, neacceptând dialogul și explicațiile raționale. Organizarea unor spectacole mediatice în stradă, cu mare impact emoțional, mă duc fără să vreau, din nou, la asemănarea cu Mișcarea Legionară. Și Mișcarea Legionară avea toate acțiunile regizate și prezentate sub forma unor spectacole propagandistice. Să nu uităm că mișcarea Legionară a ajuns la putere în urma unei mari demonstrații populare la București și, ca să vezi iarăși coincidență, manipulată și coordonată pe față de agitatori legionari.
În acest moment, s-a ajuns în faza în care s-a trecut la atacuri publice directe, care vizează decredibilizarea cu orice preț a adversarului. De exemplu, Gabriel Liiceanu, celebru pentru cărțile sale dar și pentru părerile politice, iese din nou în evidență. De data asta cu o minciună.
Liiceanu a afirmat, în Comisia de Libertăți civile, justiție și afaceri interne din Parlamentul European că Dragnea a cerut demiterea șefei DNA, Laura Codruța Kovesi. Toată lumea știe că șeful PSD nu a spus asta niciodată, dar ce mai contează adevărul? Acest domn Liceanu, care în rest se pretinde un mare om de cultură, spunea cu ceva timp în urmă despre minciună. “Mi-am propus să vă vorbesc despre minciună, ceea ce înseamnă, despre un lucru pur omenesc: numai omul poate minți, pentru ca numai omul are parte de un ‘lucru’ care poate să exprime și care, exprimând, se poate mișca în două direcții total opuse: adevărul și falsul intenționat. Acest ‘lucru’ este limba. Faptul ca limba, încăpută pe mâna utilizatorului uman, poate să spună nu doar ce este, ci și ceea ce nu este, deci faptul ca un cuvânt poate să spună nu numai adevărul, ci și să mintă, explică de ce povestea omului este, în esența ei, o înlănțuire de dezastre”.
No comment, cum ar spune americanii. O parte a societății a ajuns deja în faza în care adversarul, respectiv PSD, sau orice ține sau are legătură cu anumiți membri PSD nu mai sunt văzuți ca entități umane. Se face apel la acțiuni de distrugere limitată, ca răspuns “potrivit”. De fapt, distrugerea inamicului (în acest caz PSD), constituie scopul principal, indiferent de consecințe. S-a ajuns la o confruntare totală, fără cale de întoarcere.
Coordonatorii acestui conflict își pierd răbdarea pentru că, în pofida atacurilor furibunde, PSD a reușit să reziste, cu sau fără #. De aceea, se trece la ultima fază a planului, iar ieri la Parlamentul European a fost marcată intrarea în ultima fază. Este clar că acum se urmărește distrugerea PSD chiar cu prețul autodistrugerii. În prim-plan nu mai stau soluțiile comune, ci victoria sau înfrângerea adversarului, cu orice scop.
Mulți dintre aceia care provoacă aceste conflicte aduc ca argument libertatea de a protesta, libertatea de expresie, libertatea de a a face orice consideră ei că este corect. Dar oare asta înseamnă libertatea? Ce este de fapt libertatea? Oare când vorbim de libertate nu ar trebui să discutăm și despre responsabilitate într-o societate pe care o dorim democratică? Închei cu un citat care sper să-i îndemne pe unii mai exaltați la reflecție. “Libertatea înseamnă răspundere, de aceea majoritatea oamenilor se tem de ea” – George Bernard Shaw.

Leave a Reply

Security Code:

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close