nav-left cat-right
cat-right

Regimul paralel al lui Mircea Geoana

“Principala responsabilitate pentru progresul limitat si neconvingator in Justitie apartine domnului Basescu si regimului pe care il patroneaza”, a declarat Mircea Geoana, dupa ce Comisia Europeana a adoptat, miercuri, raportul pe Justitie pentru Romania.

geoana la cascaval

Dumneavoastra v-ati gandit ce regim patroneaza domnul Basescu in acest moment? Eu sunt convins ca da. Toata lumea cred ca se gandeste zilnic la asta. Mai putin Mircea Geoana care se pare ca traieste intr-un… regim paralel. Un cosmar de regim in care presedintele Senatului Romaniei ne anunta, sfidand Constitutia, ca Parlamentul e neputincios. Geoana incearca sa ne convinga ca traim in mijlocul unui regim prezidential, neconform Constitutiei Romaniei din acest moment, in care Parlamentul are toate parghiile la indemana, dar nu le foloseste.

Prin urmare, in mintea lui Geoana, una este realitatea in care membrii PSD sunt slujbasi ai acestui “regim patronat de domnul Basescu” (stand alaturi de “nenorocitii” astia de pedelisti), si altul este regimul in care EL, Mircea Geoana, in delirul sau, isi inchipuie ca “lupta” de unul singur impotriva balaurului cu sapte capete.

Sa fim seriosi ca Daniel Morar, Laura Codruta Kovesi si Catalin Predoiu reprezinta alegeri si nominalizari facute de Basescu. Pentru fiecare ar fi existat solutii constitutionale de inlocuire, bineinteles in conditiile in care poarta Cotrocenilor nu ar fi fost excesiv de mult zgariata.

De exemplu, Catalin Predoiu este membru al Guvernului, patronat si de Geoana in egala masura cu Boc, reprezentantul lui Basescu. O motiune de cenzura, pe care ar fi votat-o in Parlament si PSD (alaturi de PNL si UDMR) ar fi putut duce la schimbarea ministrului. De asemenea, pe Daniel Morar au avut sansa de a-l schimba, si chiar nu ar fi existat repercursiuni atata vreme cat persoana ce l-ar fi inlocuit ar fi asigurat intr-adevar credibilitatea si independenta acestei institutii – europenii nu sunt chiar tampiti.
Numai ca la acea vreme a fost pus in prim-plan “factorul politic”: domnul Geoana se gandea ca nu cumva sa-i ia locul de candidat domnul Nastase. La acea vreme domnul Geoana zgaria puternic la poarta lui Basescu pentru a semna un “Parteneriat pentru Romania”.

Asa incat, daca Geoana are in sondaje sub procentul partidului pe care pretinde ca il conduce, daca Geoana este asemuit de populatie, aproape in egala masura, in sondajul BCS, atat cu Tom Motanul (2,5%), dar si cu Pinnochio (1,7%), este tocmai fiindca presedintele PSD se da paralel. Geoana se da paralel cu realitatea, cu ce parteneriate semneaza. Acum vrea sa ne faca sa credem ca este la fel de paralel si cu patronul la care s-a angajat sa lucreze in “Parteneriatul pentru Romania”. :)

La drept vorbind, un asemenea comportament confuz, o asemenea dedublare a personalitatii, este mai degraba tipic unui subiect de caz psihiatric, nicidecum unui aspirant la functia de presedinte al Romaniei.

6 Responses to “Regimul paralel al lui Mircea Geoana”

  1. rumburakNo Gravatar says:

    LOOOLZZ! Un cotoi prea castrat acest Mircea the Tom. Nici nu sunt convins ca realizeaza ce mari prostii spune. ,,Progresul limitat” si-l asuma impreuna, ptr ca impreuna sunt la guvernare. Asa cum si-ar asuma si ,,succesurile” :) … sper ca tot impreuna.
    Altfel ce sens mai are un Parteneriat?

  2. borna 12No Gravatar says:

    Omu` prost si pomu` uscat, recte Geoana, mizeaza pe cei multi care nu pricep subtilitati. Simpatici a la Vanghelie dar prosti si needucati asemenea. In concuzie acest tip de discurs poate ,,sa tina”. Desi daca il analizezi in amanunta, el nu este decat o bashina. Nu poti sustine ca esti in Guvern si in afara lui, in acelasi timp.
    Da, nu poti sustine ca esti al doilea om in stat si in acelasi timp o bashina. Nu daca nu vrei sa induci ideea ca insasi Constitutia este o bashina.

  3. common_senseNo Gravatar says:

    Geoana e razna dupa Hrebenciuc. Ahtiat dupa functii, imagine. Este aidoma celui care ii va face campanie: un gandac.
    Cat de tamp trebuie sa fii sa afrimi ca e sti la guvernare, dar ca sunt domenii de la guvernare care ies in afara guvernului, doar fiindca acele domenii nu apartin PSD? Automat recunosti ca esti vioara a 2-a!

  4. AnaNo Gravatar says:

    http://www.bitpress.ro/articole/pamflet/3717/cadeeee-padurea-trivale-o-noua-melodie-marca-bitpress.ro-video.html

    Super video! Cadeeeee padurea Trivale! Pamflet muzical marca Bitpress.ro, ca protest fata de defrisarile ilegale care au loc in Padurea Trivale din Pitesti si nu numai! Asculta si da mai departe! Ia atitudine!

  5. piusNo Gravatar says:

    ehe, prin mintea lui mircea umbla multe, toate bineinteles inspre binele si propasirea romaniei :)
    bineinteles ca e un idiot acela care blameaza regimul basescu si in acelasi timp face parte din el… da` mircea e prea aburit de putere ca sa mai realizeze ce spune

  6. BogdanNo Gravatar says:

    din pacate europenii sunt cam tampiti cand vine vorba de treburile interne ale unor tari. si e firesc daca ne gandim ca informatiile lor nu sunt intotdeauna obiective (inca se pune prea mare pret pe ceea ce apare in presa sub citarea “niste surse”). Geoana a avut perfecta dreptate cu justitia si vina pentru raportul asta. Au fost o caruta de ministri ai justitie, toti “unsi” de Basescu.. Si cu toate astea, acei capabili au reusit marea “performanta” de a nu scoate Romania de sub monitorizarea UE pe justitie.

Leave a Reply

Security Code:

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close