nav-left cat-right
cat-right

De-ale alesilor… probleme...

Vorbeam ieri despre nebunia din Consiliul General, despre consilieri, dar si despre “problemele importante” pe care cred dansii ca le discuta acolo, asa de importante ca abia mai au timp sa respire.

Azi citeam o minuta, a sedintei din 2 iunie, care pur si simplu m-a facut sa rad. Un domn consilier, nu-i dau numele, a tinut neaparat sa-l omagieze pe Eminescu, mai precis implinirea a 120 de ani de la moartea poetului. Toate bune si frumoase pana in momentul in care domnul respectiv s-a intins ca pelteaua: a vorbit, a recitat poezii, luandu-ma dupa intinderea discursului sau din transcript cred ca a durat cel putin 15 minute. Cum spuneam toate bune si frumoase pana s-a transformat in isterie.

“Domnule presedinte, va rog luati masuri ….., obligatia dumneavoastra in calitate de presedinte este aceea de a-i chema la ordine pe toti cei care sunt in sala. Eu nu pot sa nu tip, atat timp cat aici vin oameni care vorbesc altceva. Nu doresc sa imi dati mie respect, doresc sa dati respect lui Eminescu, domnule presedinte. Iata cum ne respectam valorile, iata cat de mult dorim hrana pentru suflet si pentru minte.
Vrem mancare de alt soi cu E-uri, cu orice, numai cultura, numai civilizatie nu dorim. Eu sunt oripilat de felul in care se petrec lucrurile cel putin in aceasta sala.

… (prin acest moment recita, se mai cearta cu presedintele de sedinta etc)

Faptul ca ma intrerupeti, faptul ca ma impiedicati, nu ma doare. Pe mine puteti sa ma bateti, sa ma injurati, sa ma dati afara din sala dar nu il jigniti pe Eminescu, nu faceti ca omul cel mai valoros al acestui neam sa cada in derizoriu intr-o sala in care nu sunt altceva decat urmasi ai lui Decebal si ai lui Traian.

Va anunt pe cei care sunteti cu camerele de luat vederi sa vedeti cum stau lucrurile si daca se poate sa aratati felul in care Eminescu este apreciat pentru ca asta nu inseamna decat o dezaprobare chiar daca nu este facuta fatis. Nu mai vorbesc de geniul poetului Eminescu, care a gasit in cuvinte putine sa exprime ceea ce niciun poet in aceasta lume nu a reusit sa releveze cu atata sensibilitate si cu atata ratiune asa cum a facut-o Eminescu in primele doua strofe ale poeziei Luceafarul”.

Deci @Deceneu,
Dupa cum vezi, sedintele pot sa o ia pe aratura chiar cu aportul consilierilor. Acum eu nu cred ca cetatenii care ar dori sa ia cuvantul in fata Consiliului ar face-o asa… doar pentru a vorbi despre floricele pe campii. Nu este vorba de “libertate fara limite” si nici despre “democratie sindicala” – caci Secretariatul General al PMB ar putea face o selectie a celor care doresc sa se adreseze Consiliului (functie de subiectul pe care doresc sa il abordeze), fara a-i umili insa printr-un vot inutil, facandu-i sa vina pana acolo si mai apoi spunandu-le: “nu, nu poti vorbi”.

“Aroganta lui Nastase sau acuzele DNA” nu l-au facut sa-si piarda mandatul prin vot uninominal deoarece pe cetatenii din colegiul unde a candidat nu i-a interesat aspectul. Probabil. Daca ar fi candidat altundeva… poate alti cetateni ar fi tinut cont de amanuntele pe care le aduci in discutie. Sau poate nu.

Eu, de exemplu, daca ar fi sa aleg consilieri uninominal as fi foarte multumit. Fiindca oricat de valoros ar fi Eminescu, din pacate nu discursurile sforaitoare si nici accesele de isterie vor rezolva problemele acestei asa-zis “capitale europene”.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close