nav-left cat-right
cat-right

Boc si politica simbolica...

PSD si PNL au marit pensiile – PSD ca a presat, PNL ca a semnat. PSD a propus marirea salariilor profesorilor cu 50% si TOTI in Parlament au fost de acord cu EI. PNL s-a razgandit si tinteste bunastarea economica pe termen lung. Guvernatorul BNR se bate cu speculantii care ataca leul, moneda nationala. Analistii economici si ei zic cate ceva, ba chiar s-au dus toti gramada la Guvern sa vada cum e daca si ce se intampla atunci cand.

Doar PD-L a ramas in perioada asta cam de caruta, si asta fiindca de la iesirea incaltata a lui Stolojan din mare din acea zona nu s-a zis mai nimic important, caci de facut nu se pune problema… mai e mult pana departe.

Drept pentru care, in plina batalie a cuiva cu ceva sau cineva, Boc&Company inventeaza “motiunea simbolica”. Pentru prima oara in istoria Romaniei o motiune de cenzura este coborata, oficial, la rang “simbolic” – adica sa fie si ea acolo, ca altceva nu le trece prin minte in aceste vremuri de restriste si oricum nu stiau ce sa spuna la conferinta de presa. Ceea ce imi aduce aminte – si aici voi face o paranteza – de conferinta de presa convocata de Liviu Negoita saptamana trecuta, la care noul purtator de cuvant al PD-L (considerat de altfel una dintre persoanele cele mai potente din punct de vedere intelectual din randul democrat-liberalilor), a citit plat, fara nicio aplecare, cu o intonatie de baiat de mingi, un stupid comunicat facut varza a la Cluj – lucru care a durat maxim 5 minute si pentru care simbolistii PD-L au convocat o ditai conferinta de presa.

Dar sa revenim la ziua de luni si la a sa “motiune speciala”… In prezenta unui Stolojan din ce in ce mai ranjit fara motive si a unui Boc din ce in ce mai fara de substanta, simbolistica lua nastere, asa cum s-a nascut si “Sa Traiti bine!” – din populism, ipocrizie si prostie, un melanj constituit din procente nu neaparat egale ale ingredientelor mai inainte mentionate.

“Ei cu ei, noi cu voi” a luat locul traiului pe vatrai promis de Basescu, cainilor cu covrigi in coada nestarpiti de acelasi Basescu, cornurilor cu miere si lapte degustate de pofticiosul Basescu. Asa se face ca un instrument pur politic, destinat strict partidelor politice parlamentare – motiunea de cenzura – este metamorfozat peste noapte, zi sau ce-o fi in capul oamenilor acestia, intr-un document “simbolic” pe care “Vox Populi” este amagit ca il poate transforma in “Vox Dei”.

Motiunea simbolica va fi plimbata prin toata tara, precum altadata era ursul plimbat la balci, s-o vada toata lumea, sa se minuneze si s-o semneze. Daca nu il pot plimba cu ei pe diriginte macar atat sa faca. Totul este simbolic la democrat-liberali: actiunile politice, declaratiile politice si iata ca abia acum se dovedeste, pana si promisiunile de campanie le sunt simbolice.

As mai mentiona si nesimtita desconsiderare a electoratului roman, apreciat a fi atat de prost incat sa nu faca distinctia intre a semna ceva util, ce poate si are dreptul sa semneze, sau ceva care nu va folosi nici macar ca hartie igienica. O motiune de cenzura “simbolica”, data chipurile spre semnat poporului, exact asta sugereaza: ca te adresezi unui electorat pe care il consideri idiot.

Prin urmare, domnule Boc, maaaaare grija cu simbolistica asta, caci nivelul dumneavoastra politic indica gheata la mal.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close