nav-left cat-right
cat-right

Atentie animale pe carosabil...

Cred ca pe fiecare drum din tara asta ar trebui sa se puna indicatoare cu atentie animale domestice pe carosabil.

Am plecat si eu ieri ca omul sa ajung la niste prieteni in judetul Olt si la un moment dat, la o curba, mi-a aparut in fata masinii un stol de gaste si colac peste pupaza si un caine care le fugarea. Intr-o fractiune de secunda iau proasta hotarare sa le evit, trag de volan dreapta si intru cu masina in santul de pe marginea drumului. De parca nu ar fi fost de ajuns, agat cu farul din dreapta si singurul copac pe o distanta de un kilometru. Opresc, ma dau jos sa evaluez pagubele si surpriza… radiatorul s-a spart si nu eram decat la 200 de Km de Bucuresti intr-o comuna uitata de lume. Ca din pamant apar si localnicii. Ai lui Moromete incep sa-mi dea sfaturi pline de intelepciune.

– De ce nu le-ai lovit domnle imi zice unu. Da-le dreq de animale. Na… iti fu mila de ele si stricasi masina.

– Lasa nene ca este fier si se repara… ii zic eu cu jumatate de gura.

Altul mai destept mai pune si el sare pe rana.

– Da se repara, dar ce faci acum ca nu exista un service decat la 40 de Km de sat. Saptamana trecuta unul cu un Logan, a lovit un cal si a ramas masina aici vreo trei zile. De-asta nu le feresc eu tata, le rad pe toate care-mi ies in cale. Ieri am ras trei gaste si o curca. Sa nu le mai lase pe drum, sa le tina in curte ai drak cu mama lor de tarani.

In legatura cu ultima lui remarca i-am dat dreptate. Cred ca ar trebui sa se dea o lege. Toate animalele gasite libere pe carosabil sa fie confiscate si facute tocanita si date la orfelinate si azile de batrani. Poate asa se va rezolva problema cu animalele lasate pe mijlocul strazii.

Dar in final am avut si o surpriza placuta cu cei de la reprezentanta Hyundai, fiindca am uitat sa va spun ca am un Hyundai Accent. Am sunat la ei cu sufletul strans fiindca era sambata, pe la ora 8 dimineata, dar spre surprinderea mea mi-a raspuns o persoana care mi-a zis:

– Stati linistit, in 30-40 de minute de la cel mai apropiat service Hyundai din zona unde va aflati va veni cineva sa va remorcheze. Inchid telefonul fiindca sosise si politaiul din sat ca sa faca constatarea. Dupa ce afla de la multimea stransa in jurul masinii ce s-a intamplat, imi spune raspicat:

– Alta data sa nu le mai feriti ca va puneti viata in pericol.

Imi da sa suflu in fiola si pare un pic dezamagit ca nu am consumat alcool si imi face procesul verbal intr-un timp record. Ii spun ca nu este nevoie sa se grabeasca, deoarece oricum trebuie sa astept masina de la service. Imi raspunde cu o inocenta dezarmanta:

– Nu pentru dumneavoastra ma grabesc, trebuie sa ma duc mai sus pe sosea vreo 2 Km ca sunt unii cu un Passat care au zis ca au lovit un cal. Si nu mai gasim calul.

Foarte tare, ma gandesc eu. Si ii spun politistului pe un ton glumet.

– Vad ca nu va plictisiti pe aici. Faceti gratar in fiecare zi. (referindu-ma bineinteles la numarul mare de animale lovite zilnic).

Nu a inteles aluzia si imi taie vorba foarte serios.

– Nu avem noi timp de asa ceva. Nu vedeti ca avem accidente non stop?

A vrut sa mai adauge ceva dar am fost salvat de telefon. Mi-am cerut scuze usurat ca nu mai trebuie sa continui conversatia si am raspuns la telefon. La capatul celalat era soferul care venea sa ma tracteze. Nu trecusera decat cinci minute de cand vorbisem cu cei de la reprezentanta. M-a anuntat ca intr-o jumatate de ora ajunge si ca trebuie sa ma gandesc daca vreau sa las masina in service la Slatina sau o duce la Bucuresti. Ii spun ca nu-mi trebuie timp de gandire, ca vreau sa mi-o duca la Bucuresti in service. Si la service la Bucuresti am avut o surpriza placuta. M-a prelut cum am ajuns un tip care mi-a facut in cinci minute toate formalitatiile dupa care mi-a parcat masina in parcul auto si mi-a spus ca ma asteapta luni cu cei de la asigurari pentru evaluarea pagubelor.

Oricum dupa acesta experienta stau si ma intreb foarte serios de ce nu se face nimic in legatura cu aceste animale lasate libere pe strazi? Cate accidente trebuie sa se mai produca pentru ca autoritatile sa elaboreze niste reguli care sa rezolve aceste situatii?

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close